— Am dus la capăt ce trebuia făcut. Am scos mizeria de sub covor. Și, apropo, dragul meu, ai avut dreptate într-o privință: nu-ți mai sunt soție.
Mi-am scos verigheta fără grabă și am așezat-o pe masă, lângă paharul lui neatins.
— Actele de divorț te așteaptă în mașină. Iar apartamentul este pe numele meu — cadoul de nuntă din partea tatălui tău, îți amintești? A insistat să-mi facă mie donația, ca Daniela Dulgheru să nu afle cât l-a costat generozitatea lui.
Alexandru Moldovan mă privea de parcă nu mă recunoștea.
— Tu… ai pus totul la cale?
— Din clipa în care m-ai numit servitoare. Știi ce am învățat de la mama ta? Că răzbunarea se servește rece. Și, dacă se poate, pe tavă aurită. La aniversări, în fața tuturor.
Nu i-am mai oferit șansa să răspundă. Am ieșit din restaurant alături de Paula Diaconu, care își ștergea obrajii umezi.
— Vă mulțumesc, a spus ea tremurat. Vlad, în sfârșit, și-a cunoscut tatăl.
— Fără scrisorile dumneavoastră, nimic nu ar fi fost posibil, i-am răspuns. Adevărul avea nevoie de dovezi.
Paula a oftat adânc.
— Daniela și-a săpat singură groapa. Dacă ar fi distrus scrisorile…
— Dar nu a putut. Avea nevoie de ele ca de niște trofee. Îi plăcea să știe că a despărțit doi oameni. Își savura victoria.
— Iar acum a căzut în propria cursă.
— Exact. Apropo, ce spuneți de o cafea? Presimt că avem multe de discutat.
Ne-am urcat într-un taxi. În geantă, telefonul vibra insistent. Alexandru. Am respins apelul și i-am blocat numărul fără ezitare.
Servitoarea își încheiase programul. Fără preaviz.
Șase luni mai târziu, am primit o scrisoare de la Mihai Andreescu. Divorțase de Daniela și se căsătorise cu Paula. O ceremonie simplă, mi-a scris, fără minciuni, fără umbre. M-au invitat la nuntă — la prima lor nuntă adevărată.
Cât despre Alexandru? A rămas cu mama lui. Îi pregătește micul dejun, îi calcă atent cămășile și îi aranjează viața așa cum știe ea mai bine.
La urma urmei, asta și-a dorit întotdeauna: o servire impecabilă.