„Să fie limpede, Paula Iliescu: de mâine te descurci singură cu mâncarea” a spus hotărât, împingând ușa frigiderului și lăsând-o cu o oală goală

Cruelitatea lui e inacceptabilă, rușinoasă și devastatoare.
Povești

Am continuat să strâng firimiturile de pe masă fără să mă întorc spre el.

— Din ce bani? am întrebat calm, privind lemnul lustruit.

— Din banii tăi, bineînțeles. Ce întrebare mai e și asta? Ești stăpâna casei sau nu? Sau vrei să mă fac de râs în fața oamenilor?

Cuvintele lui au căzut grele. Cârpa udă îmi înghețase în palmă. Frecam aceeași porțiune de masă, deși suprafața era deja curată lună.

— Bine, Mihai Voinea. Mă ocup eu de masă.

A mormăit satisfăcut și a ieșit din bucătărie. Eu am rămas nemișcată, cu privirea pironită în materialul stors dintre degete. În mine s-a rupt ceva — fără zgomot, aproape imperceptibil, ca un fir subțire tras prea mult timp până cedează.

În ziua aniversării, Mihai Voinea s-a învârtit prin casă încă de dimineață. Își netezea cămașa în fața oglinzii, își potrivea gulerul, se stropea generos cu apă de colonie. La ora șase fix au început să sosească invitații: colegii de la garaj, bărbați gălăgioși, cu sticle în mâini și strângeri de mână apăsate. El radia, primea urările, bătea pe spate, râdea zgomotos.

— Unde e gospodina? a întrebat șeful lui, un bărbat masiv, tuns scurt.

— În bucătărie, mai are puțin! a răspuns Mihai Voinea, mândru. E o comoară femeia mea, face totul singură, ca la carte. A pregătit masa cum se cuvine!

Am auzit fiecare cuvânt. „Comoară”. „Ca la carte”. Am ridicat o oală mare și am dus-o în sufragerie. Am așezat-o chiar în mijlocul mesei, în fața lui.

Vocea din cameră s-a stins brusc. Mihai Voinea a privit întâi vasul, apoi pe mine. Înăuntru erau macaroane fierte prea mult, cele mai ieftine, lipite între ele, cenușii și fără formă. Lângă ele am pus, simplu, un pachet de sare.

— Paula Iliescu… ce înseamnă asta? a bâiguit el, descumpănit.

— Atât îmi permit, am spus liniștită. Acum trei luni, Mihai Voinea a hotărât că de mâncarea mea mă ocup singură. Din salariul meu. Sunt casieră. Leafa îmi ajunge cât să plătesc utilitățile, pe care tot eu le achit, și să-l ajut pe fiul nostru. În timp ce eu mâncam din asta, am arătat spre oală, el își punea în farfurie, seară de seară, coaste afumate și pește scump, spunând că e un regim sănătos pentru el.

Continuarea articolului

Pagina Reale