«Acum pleacă. Iar jucăria ta poți s-o păstrezi.» — spune Felicia calm, privindu-l fără să clipească

Curajul ei a devenit o eliberare binemeritată.
Povești

S-a așezat la masa din bucătărie, cu privirea pierdută în peretele gol. Pentru prima dată după mulți ani, în apartament domnea o liniște apăsătoare. Nu mai era nimeni care să reproșeze, nimeni care să ceară atenție, nimeni care să încerce să fie pe placul lui. Rămăsese doar adevărul, crud și necosmetizat.

A doua zi, a mers la Bianca Andreescu. I-a deschis ușa îmbrăcată lejer, într-un halat de casă, vizibil iritată.

— Ce ai pățit? De ce arăți așa? l-a întrebat, făcându-i loc să intre.

— Copilul… a început el, apoi s-a oprit. — Ești sigură că e al meu?

Bianca s-a aprins pe loc.

— Ce fel de întrebare e asta? Ți-ai pierdut mințile?

El i-a întins copia documentului medical. A citit încet, de mai multe ori. Apoi s-a lăsat moale pe canapea.

— Deci… știai, a murmurat ea.

— Am aflat ieri, a spus el, cu voce stinsă.

Tăcerea dintre ei a devenit grea, aproape sufocantă. După câteva clipe, Bianca a oftat adânc.

— Atunci trebuie să știi ceva… De mult timp mă văd și cu altcineva. N-am avut curaj să-ți spun.

Vorbele ei l-au lovit mai dur decât orice palmă. Tot ce își construise în minte, toată siguranța lui, s-a prăbușit într-o secundă. Atunci a înțeles limpede: nu fusese un învingător. Fusese cel care distrusese.

Când a ieșit în stradă, a simțit pentru prima dată după mulți ani rușinea adevărată. Fără scuze. Fără explicații.

În același timp, Felicia Dănescu își începea o viață nouă. Și tocmai ea se pregătea să facă pasul final, cel care urma să închidă definitiv trecutul.

Au trecut trei luni. Pentru el, timpul s-a scurs ca prin ceață; pentru Felicia, a fost ca o gură de aer după o scufundare prea lungă. Închiriase un apartament modest la marginea orașului, se angajase contabilă la o clinică privată și, pentru prima oară după ani, se trezea dimineața fără povara vinei. Fără sentimentul că „n-a fost suficient”, că „a dezamăgit”, că „nu a corespuns”.

Acum știa adevărul: problema nu fusese niciodată la ea. Iar această certitudine îi schimba întreaga perspectivă.

Într-o dimineață, Felicia stătea în cabinetul unui medic, așteptând calm rezultatele care urmau să-i redefinească drumul.

Continuarea articolului

Pagina Reale