«Mama a hotărât că nu mai ai ce căuta în casa ei» — spune Lucian, cu glas stins, întinzând trandafirii

Tăcerea mea a devenit cel mai curajos răspuns.
Povești

Cornelia Tudor suna deja pentru a cincea oară. Priveam cum ecranul telefonului clipea pe masă și rămâneam nemișcată. Dincolo de fereastră, lângă poartă, se strecura la parcare încă o mașină. Ajungeau până la mine voci amestecate, portiere trântite, un murmur de nedumerire.

Fetița mea stătea alături, înfășurată într-o pătură lângă șemineu, răsfoind absent o revistă.

— Mamă, tata vine curând? a întrebat ea.

— Curând, i-am răspuns, sorbind din cacaoa fierbinte.

Ne aflam la trei ore de mers de casă, într-o căsuță de lemn dintr-o bază turistică, unde mirosea a rășină și a fum. Între timp, la vila noastră se adunau douăzeci și doi de musafiri flămânzi, care mă așteptau, probabil, lângă aragaz.

Telefonul a început iar să sune. L-am închis și am zâmbit.

Cu un an în urmă, lucrurile arătau altfel. Pe atunci nu știam să spun „nu”.

Eu și Lucian Mureșanu trăisem doisprezece ani într-un cămin, până când mi-a revenit casa bunicului. Un mic conac la marginea orașului, cu sobă și un living spațios. Ne-am mutat în martie. Lucian era în culmea fericirii, iar fiica noastră avea, pentru prima dată, camera ei.

În aprilie a sunat Cornelia Tudor. Până atunci ne amintea o dată pe an, cel mult printr-un SMS. De data aceasta, vocea i-a devenit mieroasă, plină de grijă.

— Lucică, cum vă descurcați? De Anul Nou trebuie să fim toți împreună, iar acum aveți condiții…

Lucian nu știa să-i refuze mamei sale. Niciodată n-a știut.

Pe douăzeci și doi decembrie a sosit în inspecție.

Atârnam perdelele când i-am auzit glasul în hol.

— Luci, consiliul familiei a decis: petrecem la voi. Vom fi vreo douăzeci și doi de oameni.

A intrat în sufragerie și a pipăit spătarul canapelei.

— Raluca Craioveanu lucrează cofetar, pentru ea să pregătească masa e o nimica toată, nu-i așa?

Eram pe scară, cu galeria în mâini. Aș fi vrut să spun că muncesc câte douăsprezece ore pe zi, că alimentele costă cât jumătate de salariu. Însă vorbele mi s-au blocat în gât.

— Ne reglăm noi după, a adăugat soacra, întorcându-se spre Lucian. — Tu înțelegi cât de important este pentru familie să fie unită.

Continuarea articolului

Pagina Reale