Soacra, care trecea pragul locuinței fiului ei doar din când în când, a nimerit într-un adevărat haos: lucruri aruncate la întâmplare, prânzul neînceput și o noră vizibil dezorientată.
Picătura care a umplut paharul în căsnicia lor a fost ziua de naștere a mamei Dianei Rădulescu, dată pe care Tiberiu Bogdănescu a omis-o complet, întorcându-se acasă chiar mai târziu decât de obicei.
Pe masă îl aștepta un bilețel scurt:
„Sunt la ai mei. Rămân acolo câteva zile.”
Pe aleea parcului, acoperită cu un covor foșnitor de frunze galben‑ruginii, înainta agale un cuplu atrăgător.

Bărbatul înalt își ținea tandru partenera de mijloc — o tânără suplă, cu părul blond, care părea desprinsă dintr-o reclamă.
Adierea toamnei smulgea frunzele din copaci și le lăsa să plutească în cercuri line, asemenea unor fluturi, în lumina caldă a felinarelor.
Îndrăgostiții savurau liniștea serii de septembrie, prezența celuilalt și impresiile rămase după vizionarea unui film francez recent apărut.
— Actrița din rolul principal seamănă izbitor cu soția prietenului tău. Nu ți se pare? rupse tăcerea Diana.
— La care prieten te referi? La Emilian Bacovianul? întrebă Tiberiu.
— Da, la ei. Am fost odată în vizită. Păreau un cuplu atât de armonios. De ce nu au ajuns la nunta noastră? Ar trebui să-i chemăm cândva.
— Nu cred că mai e posibil, Diano. S-au despărțit.
— Cum așa? Păreau atât de îndrăgostiți… Ce păcat, murmură ea.
— Poveste veche: iubirea s-a împotmolit în viața de zi cu zi. Emilian are tot mai puține comenzi la atelierul de mobilă, dar ei au rată la apartament, mașină luată pe credit, iar Veronica Oltean visa neapărat la o vară în Italia, să picteze peisaje mediteraneene.
Meșterul n-a înțeles prea bine avântul ei artistic, nu i-a dat bani și, pe deasupra, i-a cerut măcar o lună să achite ea rata la bancă.
Veronica susținea că ea oricum acoperă cheltuielile zilnice — mâncare, detergenți și toate cele necesare casei.
La care el a izbucnit: „Ce mâncare? În bucătărie ești zero! Trăim pe tăiței instant!”
Crescut într-o familie cu mamă armencă, pentru Emilian masa de prânz însemna cel puțin ciorbă, fel principal, salată și compot, fără a pune la socoteală plăcintele.
De acolo, lucrurile au degenerat rapid, ca un bulgăre de zăpadă scăpat la vale.
Diana s-a cufundat în gânduri, fruntea i s-a încrețit ușor.
— De ce te-ai întristat? Îți pare rău de ei sau îți faci griji pentru „barca” noastră? glumi Tiberiu.
— Pentru noi nu-mi fac probleme. Mă întristează doar că doi oameni maturi pot trata cu atâta superficialitate ceva atât de serios precum familia, răspunse ea, fără să-i împărtășească tonul jucăuș.
— Aha, văd că în locul soției mele vesele a apărut un consultant matrimonial, continuă el să râdă.
— Vorbesc serios. De ce să nu discuți de la început despre împărțirea clară a responsabilităților — și casnice, și financiare — inclusiv despre ce faci când apar vremuri grele? Amândoi au fost nechibzuiți.
Ea ar fi putut, măcar o perioadă, să picteze mestecenii noștri de aici, iar el știa încă dinainte de nuntă că în mâinile ei arată bine doar pensulele și șevaletul.
Putea să se căsătorească cu o bucătăreasă sau, mai delicat, să-i sugereze logodnicei că n-ar strica niște lecții de la viitoarea soacră.
Și-ar fi folosit talentul artistic măcar pentru a aranja salatele în mod creativ, încheie ea pe jumătate în glumă.
— Desigur, se poate sta la masă și discuta orice, spuse Tiberiu, privindu-și atent soția. Tu chiar crezi că o conversație la început ar fi fost suficientă ca să le salveze căsnicia?
