«Adio, Alexandru, fără mine ești pierdut» — îi predicea Ana fostului soț, fără să știe ce i-a rezervat viitorul

Când se credea pierdut, destinul l-a salvat.
Povești

Prietenul lui venise să-și viziteze părinții și, la întâlnire, i-a povestit că deține un magazin de piese auto, iar afacerea merge bine. I-a explicat lui Alexandru ce și cum trebuie făcut, de unde să înceapă. Alexandru s-a entuziasmat de idee.

Cafeneaua lui avea mulți clienți, chiar și motocicliștii locali o îndrăgiseră, la fel ca și alți pasionați. Cu timpul, se organizau diverse evenimente, competiții, parade auto și moto. Se țineau nunți, petreceri. Pe scurt, profitul era bun. Alexandru era implicat cu pasiune, dar treptat a început să observe că nu-l mai atrăgea ideea de a merge acasă. Își pierduse interesul față de soția lui, care îl întâmpina în fiecare seară cu aceeași replică:

— Ai adus bani? Câți? Hai, dă-i!

Nimic altceva nu o mai bucura, nu mai avea alte dorințe. Aveau deja conturi, diamante, proprietăți, mașină. Plecau des în vacanțe în străinătate. Alexandru era iritat de această lăcomie și dorință de acumulare a Anei. Uneori izbucnea:

— Ana, niciodată nu-ți ajunge. Ce faci cu toate astea? Nici măcar un copil n-am făcut, nu le iei cu tine…

Nu mai voia să meargă acasă, casa i se părea goală și rece. Totuși, ideea de a divorța și a pleca nu-i trecea prin cap. Trăiseră împreună mulți ani și i se părea că e prea târziu să mai schimbe ceva.

Dar la un moment dat a apărut o criză, sau mai bine zis, nu chiar o criză, ci s-a deschis o cafenea concurentă în apropiere, iar prețurile lor erau mai mici, concurau deschis cu Alexandru. Cu timpul, mulți clienți s-au mutat acolo. Profitul a scăzut, iar starea de spirit a lui Alexandru s-a înrăutățit, era abătut, iar Ana a început să-l cicălească:

— Ești un ratat, aduci prea puțini bani, eu aveam planuri să plecăm în străinătate vara asta.

Alexandru nu mai suporta să audă asta, în loc să-l susțină într-un moment dificil, ea îl tot certa și îl doborâse. A început să-i răspundă urât, au început certurile, ea făcea crize de nervi.

Într-o zi, când Alexandru a ajuns acasă, Ana i-a spus:

— Azi am depus cererea de divorț, așa că mută-te din apartament, poți să stai la casă. Nu am nevoie de un ratat.

De data asta, Alexandru a ținut piept și i-a răspuns:

— Apartamentul e al meu, l-am moștenit. Casa e prea departe de oraș, îmi e incomod să fac zilnic drumul, pierd prea mult timp.

Până la urmă, au împărțit apartamentul, Alexandru s-a mutat într-o garsonieră, au împărțit totul prin tribunal, deși o sumă considerabilă de bani Ana a reușit totuși să o ascundă. Alexandru nu a vrut să se certe pentru bani.

— Am mâini și picioare, o să muncesc, — își spunea el.

Dar Ana îi zdruncinase nervii. După douăzeci și doi de ani de căsnicie, s-a dovedit că soțul era tot un nimeni și că, dacă nu era ea… Desigur, divorțul l-a afectat profund pe Alexandru. Nu avea sprijin de nicăieri. Nu aveau copii. A rămas singur. Nu chiar fără bani, dar singur. Alexandru a slăbit, nu se mai ocupa de magazinul lui cu aceeași implicare, pur și simplu nu avea chef și nici motivație. Mult timp nu a reușit să-și despacheteze lucrurile în noul apartament, cutiile au rămas acolo aproape jumătate de an.

Continuarea articolului

Pagina Reale