„Silvia, nu mai face pe zgârcita!” Roxana trântind meniul și revendicând caviar de ziua ei, în fața soțului jenat

Generozitatea prefăcută e profund ofensatoare.
Povești

— Silvia, nu mai face pe zgârcita! Suntem prietene de un deceniu și tu tot calculezi fiecare bănuț. Comandăm caviar și platoul acela cu fructe de mare, am hotărât! — Roxana Fieraru trânti meniul pe masă cu aerul cuiva care ar fi achitat întreaga notă din propriul buzunar. — Până la urmă, a fost ziua mea. O dată pe an am și eu dreptul să mă simt femeie, nu robot de bucătărie.

Silvia Diaconu își împinse liniștită paharul cu apă puțin mai încolo. Își privea prietena și nu mai vedea în fața ei omul apropiat de altădată, ci un strateg abil, care știa să apese exact pe coarda vinovăției și a vechii loialități. Roxana avea un talent aparte: începea cu istorii lacrimogene despre cât de nedreaptă e viața, iar când „prietena prosperă” ceda și deschidea portofelul, alegea fără ezitare cele mai scumpe opțiuni din meniu.

— Comandă, Roxana. Dacă ești convinsă că ți se cuvine, — spuse Silvia calm, făcând un semn discret chelnerului.

Adrian Andreescu, soțul Roxanei, ocupa marginea scaunului de piele ca și cum ar fi stat pe jar. Își netezea la nesfârșit cravata ieftină și arunca priviri neliniștite spre lista de vinuri, unde prețurile îi dădeau fiori. Salariul lui de inginer abia dacă ar fi acoperit gustările, însă ani la rând Roxana îi repetase că Silvia reprezintă „ascensorul” lor social. Dacă are afacere, înseamnă că trebuie să împartă, nu?

Seara curgea previzibil. Roxana gusta cu poftă din delicatese și, între două înghițituri, se plângea de scumpirile continue și de necazurile cu mașina ei veche.

— Îți vine să crezi, Silvico? Cutia de viteze iar face figuri. Mecanicul a cerut o sută de mii. De unde să-i scot? Adrian aduce acasă firimituri, — aruncă ea, cu o mișcare disprețuitoare a capului, spre soțul care mesteca atent o bucată de pește scump, evitând să o privească pe Silvia.

— Într-adevăr, Adrian, de unde apar banii? — Silvia se aplecă ușor peste masă, iar în ochii ei apăru o răceală tăioasă, specifică unui om obișnuit să verifice bilanțuri și cifre. — Din câte știu eu, de doi ani puneți deoparte bani pentru avansul la apartamentul fiicei voastre.

Continuarea articolului

Pagina Reale