Odată cu noua lui funcție, și familia lor a crescut. Ea a adus pe lume mai întâi un băiat, apoi două fete, iar anii au prins viteză fără să-i întrebe. Între timp, nu a rămas doar „soția directorului”. A studiat contabilitatea, și-a luat certificările necesare și, pas cu pas, a pus pe picioare departamentul de francize al companiei lui.
El repeta adesea, aproape ritualic:
— Fără tine n-aș fi ajuns aici.
Dar timpul schimbă oamenii în tăcere. A început să rămână la birou până târziu, tot mai des. Uneori intra pe ușă cu un parfum străin impregnat în haine. Pe telefonul lui apăreau aceleași fotografii apreciate obsesiv, iar vocea i se răcise, devenise distantă, ca și cum între ei s-ar fi așezat un perete invizibil.
Ea a ales să închidă ochii. Și-a spus că e doar o perioadă tensionată, că oboseala îl face altfel, că totul se va reașeza.
Până în ziua în care a apărut valiza în mijlocul dormitorului, cămășile îndesate la întâmplare și acea frază rostită sec, despre „cei patruzeci și cinci de ani” și nevoia de a trăi altceva.
Primul an după despărțire a fost ca o iarnă fără sfârșit. Totul părea șters de culoare, de miros, de gust. Slăbise vizibil și nopțile îi deveniseră dușmani. Diminețile o găseau întinsă, privind tavanul, întrebându-se pentru ce să se mai ridice din pat.
Nu mai răspundea la telefon și evita oglinda. Nici eu, sora ei, nu știam cum să ajung la ea; uneori lăsam doar o pungă cu mâncare la ușă și plecam în liniște.
Într-o zi a intrat singură în magazinul meu. Nemachiată, cu ochii umflați și un pulover vechi, lălâu. S-a oprit în fața vitrinei și a cerut un ruj roșu aprins.
— De ce tocmai acesta? am întrebat-o surprinsă.
A ridicat ușor din umeri și a spus încet:
— Vreau să mă regăsesc. Pe mine, cea adevărată. Nu versiunea care a rămas în mintea lui.
De acolo au început pașii mici. Alergări matinale, apoi ședințe de yoga urmărite pe internet. Mai târziu, consiliere psihologică și un program de dezvoltare personală. Curând s-a înscris la un curs despre construirea unui brand propriu.
Și-a creat o pagină pe rețelele sociale unde oferea sfaturi practice din domeniul contabilității. Scria clar, cu umor fin și exemple din viața de zi cu zi. Oamenii au început să o urmărească, să distribuie postările, să comenteze.
În mai puțin de șase luni, a primit o invitație de a vorbi la un forum dedicat antreprenoriatului de mici dimensiuni.